Funeraliile unui Rege

Funeraliile Regelui Leka I al Albaniei, 3 decembrie 2011, Tirana


Mă aflu acum într-o țară pe care nu am mai vizitat-o niciodată și unde, împreună cu  Prințesa Lia, am fost invitați oficial, în semn de prietenie al acestei națiuni față de poporul român.  Este probabil ultima ieșire din țară înainte de sfârșitul acestui an tumultuos în care au avut loc atât de multe evenimente. 
Este cea de-a doua călătorie pe care o facem în ultima săptămână și în care reprezentăm România și Casa Regală a României la cel mai înalt nivel. Sâmbătă, 3 decembrie, am asistat la funeraliile Regelui Leka I al Albaniei. Un eveniment marcant pentru istoria unei țări zbuciumate care, în ciuda unui referendum în care populația și-a declarat votul pentru reinstaurarea monarhiei, interesele politice au anulat dorința națiunii. 

La doar câteva zile după naștere sa, în 1939, tatăl său, Regele Zog al Albaniei a fost nevoit să se refugieze din Albania în fața invaziei italiene. În 1961, la moartea părintelui său, Leka a fost proclamat Rege al Albaniei în exil. S-a întors în 1993 la Tirana, unde a și murit de cancer pe 30 noiembrie 2011. 

Prezența la funeralii a reprezentanților Guvernului și a numeroase oficialități albaneze a reprezentat un ultim omagiu pentru Regele Leka, recunoscut ca suveran de popor, dar, în final, și de către lumea politică.

ASR Prințul Paul al României, alături de ASR Prințul Leka al II-lea al Albaniei

Fiul Regelui regretat, Prințul Moștenitor Leka II, deja implicat activ în apărarea și promovarea valorilor naționale albaneze, va duce cu siguranță tradițiile și familiei mai departe. Tânăr, marcat profund de viața , dar și de trecerea în neființă a tatălui său, Prințul Leka, sau Regele Leka al II-lea al Albaniei, cum deja l-a proclamat presa și opinia publică, vlăstarul Casei Regale Albaneze este speranța unui popor care trebuie să depășească trecutul, pentru a putea vedea viitorul. 


Regele Leka I al Albaniei, 1939-2011

Leave a Reply