Am timp de răgaz. Simt toamna și nostalgia pentru vremuri apuse mă cuprinde. Pentru cei care nu mă cunosc, mărturisesc că în momentele de cumpănă mă refugiez în familie și în istoria ei. Acest lucru s-a întâmplat și astăzi, când, cu plăcere, am redescoperit, între miile de scrisori regale pe care le păstrez în casă, una dintre cele multe care mă lasă mereu fără cuvinte. Este vorba de o scrisoare trimisă de către bunicul meu, MS Carol al II-lea al României, mamei sale, Regina Maria, și în care vorbește despre tatăl meu și fiul său legitim, Prințul Carol Mircea, și despre bunica mea, Zizi Lambrino. Vă las Dumneavoastră plăcerea de a descoperi rândurile încărcate de iubire care sper, la fel cum mi s-a întâmplat și mie, să vă lumineze ziua...
...”nimeni nu înțelege mai bine decât mine gravitatea situației” (se referea la iubirea imposibilă dintre el și bunica mea, Prințesa Ioana, născută Lambrino)...
...”femeia cu care m-am căsătorit pe viață (se referea la bunica mea, )”...
...”nu voi putea niciodată să admit că acest copil (se referea la tatăl meu, Prințul Carol Mircea) nu este legitim”...
... gânduri frumoase ale unui tată și ale unui soț care a luptat cu toate puterile pentru iubire...
This post is archived under
Legături de familie
